15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

Ziua în care nu e bine să te măriți. Nu are legătură cu sărbătorile religioase!

0 Comments

Dacă ai în plan să te căsătorești, este bine să știi și care sunt momentele potrivite pentru a face pasul cel mare.

Există o serie de superstiții legate de momentul căsătoriei. Una dintre cele mai puternice credințe populare este că doi iubiți nu ar trebuie să se căsătorească în ziua de naștere a oricăruia.

Ezoteriștii susțin că ziua de naștere are o semnificație personală, în timp ce data nunții este a amândurora, este un legământ.

Persoanele care aleg să meargă la altar de ziua lor sunt considerate egosite, fapt pentru care căsătoriile nu vor dura.

Se mai spune și că mirii nu e bine să facă legământul religios în luna mai. Această credință nu este doar în tradiția românească, ci și la cei din afară.

Un vechi proverb irlandez spune că cine se căsătorește în mai va regreta toată viața, iar rușii susțin că așa cum se scutură florile în mai, așa se vor scutura și fluturii din stomac, deci căsătoria nu va fi una rezistentă.

De asemenea, potrivit canoanelor bisericești, nu se fac nunți în Săptămâna Albă, Postul Paștelui, Săptămâna Luminată, Duminica Rusaliilor, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Crăciunului, între Crăciun și Bobotează și în orice zi de post.

Iată ce spune data nunţii despre viitorul căsniciei tale

Nunta în Berbec: 21 martie – 19 aprilie. Dacă te-ai căsătorit sau urmează să faci acest pas în zodia Berbecului, vei avea parte de multă spontaneitate în relaţia de cuplu. În cazul acesta partenerii vor fi independenti în relaţie, dar în acelaşi timp de nedespartit. Relatia este întreţinută cu ieşiri romantice, cine-surpriză şi alte activităţi care de care mai interactive.

Nunta în Taur: 20 aprilie – 20 mai. Pentru că Taurul este extrem de senzual, asta se va reflecta şi asupra căsniciei tale. Dacă încă nu vţaţi unit destinele, află că mariajele din zodia Taurului sunt solide şi îmbină elementele traditionale cu cele nonconformiste.

Nunta în Gemeni: 21 mai – 20 iunie. Cei care au făcut sau plănuiesc să-şi facă nunta în zodia Gemenilor vor avea parte de multă comunicare, aceasta fiind o caracteristică a zodiei. Aşadar, dialogul va fi cheia reuşitei mariajului vostru, lângă care puteţi adăuga elemente uşor excentrice ( cursuri de gătit, lecţii de surf sau skydiving).

Nunta în Rac: 21 iunie – 22 iulie. Aceste cupluri îşi găsesc liniştea în propriul camin, la fel ca Racii, unde au de făcut o mulţime de lucruri. Partenerii se vor alinta în toate felurile posibile şi adoră să socializeze. Nici nu e de mirare că locuinţa voastră va fi tot timpul plină de prieteni şi rude.

Nunta în Leu: 23 iulie – 22 august. Mariajul în această zodie este unul dramatic, teatral şi pasional. Cei doi parteneri îşi susţin cu tărie părerile, lucru care va provoca unele scântei, dar au parte în acelaşi timp şi de mult romantism, atâta timp cât lupta pentru putere se termină în dormitor.

Nunta în Fecioară: 23 august – 22 septembrie. Organizate şi rafinate, cuplurile care fac nunta în zodia Fecioarei vor fi atente la toate detaliile, iar cei doi parteneri se vor susţine şi ajuta reciproc. Cu toate astea, există riscul ca uneori să fiţi prea atenţi la detalii şi să pierdeţi din vedere imaginea de ansamblu.

Nunta în Balanţă: 23 septembrie – 22 octombrie. Această zodie este ideală pentru nunţi. Căsniciile sub semnul Balanţei sunt echilibrate, pe primul loc fiind pusă întotdeauna relaţia. Singura problemă este că faceţi prea multe în comun, aşa că, din timp în timp, este recomandat să mai aveţi şi activităţi individuale.

Nunta în Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie. Scorpionul fiind un semn intens, la fel vor fi şi mariajele ce au loc în această zodie. Cuplurile care îşi unesc destinele sub acest semn au parte de multă intimitate şi pasiune. Atenţie! Scorpionul este un semn pasional, aşa că uneori pot interveni şi momente de gelozie. CITEȘTE CONTINUAREA AICI

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply