15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

Horoscop de weekend 24 – 25 noiembrie 2018. Peste cine dă norocul

0 Comments

Horoscop de weekend 24 – 25 noiembrie 2018. Câteva zodii sunt atinse de fiorii iubirii, în timp ce datoriile karmice revin în atenția unui nativ.

Iată ce surprize au rezervat astrele sâmbătă și duminică:

BERBEC

Sâmbătă: Pentru un vis, merită să te lupţi până în pânzele albe, chiar dacă dai piept numai cu opoziţii, așa că nu mai sta pe gânduri.

Duminică: Nu te mai gândi la lista de dorinţe care nu s-au îndeplinit, ci scoate în evidenţă cât de multe alte lucruri ai primit de la viaţă.

TAUR

Sâmbătă: Nu te poţi exprima în voie, ca şi cum au pus stăpânire pe tine doar emoţii negative. Îndoiala, teama, nesiguranţa, timiditatea, toate se vor dovedi a fi cei mai mari duşmani pentru tine.

Duminică: Eşti la mijloc între trecut şi viitor, între cel care ai fost până ieri şi cel care vei deveni de acum înainte, deci e vremea bilanţului.

GEMENI

Sâmbătă: Detaşează-te de tot ce te ţine legat de trecut, de amintiri şi temeri, pentru că acum ţi se deschid în faţă orizonturi foarte promiţătoare.

Duminică: Dacă ai putea scăpa de anturajul nefast în care nimereşti, sunt şanse să salvezi multe planuri care bat pasul pe loc doar din cauza celor din jur care nu au nici un rol pozitiv.

RAC

Sâmbătă: Numai în medii populate, cu cât mai multe persoane te simţi în largul tău, ca atare ieşi unde vezi cu ochii pentru a întâlni oameni cât mai diverşi.

Duminică: Azi vor avea succes cei organizaţi, cei care iau lucrurile foarte în serios, care se concentrează asupra sarcinilor cu maximă atenţie.

LEU

Sâmbătă: Visezi la viitor cu ochii deschişi şi ceea ce se prefigurează în mintea ta te entuziasmează la maximum.

Duminică: Iubirea este cel mai minunat dar al acestei zile şi te laşi îmbrăţişat de emoţii, de senzaţii, de trăiri, de fluturii din stomac. CITEȘTE CONTINUAREA AICI

loading...
Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply