15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

Băiețelul în vârstă de doi ani era pe cale să cadă din pătuț. Ce s-a întâmplat în secunda următoare, mulți nu își pot explica

0 Comments

Toată lumea știe că bebelușii sunt cu adevărat imprevizibili și că nu știi niciodată la ce să te aștepți din partea lor. De multe ori, aceștia le fac multe surprize părinților, care ajung să se întrebe: „de unde au știut să facă asta?”. Însă, mai sunt și situații în care prezența de spirit a părinților este obligatorie pentru a preveni niște situații imprevizibile ale micuților.

Odată cu dezvoltarea tehnologiei, din ce în ce mai mulți părinți aleg să pună camere de supraveghere în camera copiilor. Micuții pot fi supravegheați permanent când se odihnesc sau se joacă, pentru a preveni orice situație neplăcută.

Un bebeluș în vârstă de două luni a reușit să le dea mari emoții părinților săi. Toată lumea știe cât de curioși sunt cei mici, iar Noah nu face excepție. Acesta încă mai doarme în pătuțul său, însă lumea din afara pătuțului este, cu siguranță, mult mai interesantă pentru el. Așa că, de fiecare dată când are ocazia, acesta „evadează” din pătuțul său cu o abilitate uimitoare.

Chiar dacă părinții săi au așezat pătuțul în așa fel încât Noah să nu poată ieși cu ușurință din el, Noah reușește cumva să se ridice, ca un mic acrobat.

Iar unul dintre acesta momente a fost surprins pe camera de supraveghere din camera copilului.

La un moment dat, micuţul s-a urcat pe grilajul pătuţului atât de mult încât era cât pe ce să cadă în cap. Norocul lui a fost că tatăl se afla foarte aproape de pătuţ şi cu o reacţie uimitoare l-a prins în braţe la doar câţiva centimetri distanţă de podea. Totul ar fi putut să fie altfel dacă tatăl său nu ar fi fost în apropiere.

Nicholas Lynch, tatăl lui Noah, a povestit pentru Inside Edition despre reacţia sa salvatoare. Abia după ce l-a salvat pe băiețel tatăl și-a dat seama că a fost un adevărat erou pentru micuțul său.

„N-am încercat niciodată o astfel de acţiune de salvare înainte şi sincer, nu ştiu dacă vreodată aş mai dori să fac din nou aşa ceva. Am simţit că micuţul s-a aflat la câţiva centimetri de podea în momentul când l-am prins, iar acest lucru l-am văzut clar pe înregistrarea video” – a mărturisit bărbatul.

Iată momentul salvator:

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply