15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

Această fetiță s-a născut cu semn imens pe față. Ce pățise de fapt micuța și ce decizie CONTROVERSATA au luat părinții ei

0 Comments

Andrew, 34 de ani, și Lacey Jackson, 35 de ani, au fost șocați când au văzut că fetița lor Natalie a venit pe lume cu un semn uriaș pe față. Semnul din naștere îi acoperă micuței o parte din frunte, nasul și se întide în jurul ochiului stâng, potrivit mirror.co.uk.

Părinții micuței povestesc ca au intrat în panică atunci când asistenta a ridicat copilul nou-născut după procedura de cezariană făcută mamei pe 9 ianuarie 2018.

“Am auzit primul ei scâncet și a fost un moment atât de special. Apoi, asistenta a ridicat-o ca să o văd și atunci am zărit semnul mare pe fața ei. Era atât de frumoasă, dar semnul semăna cu o vânătaie și am fost îngrijorată că i-am făcut eu ceva în timpul sarcinii. Medicii au spus că este doar un semn din naștere și atunci am gândit că este frumoasă și sănătoasă”, a declarat Lacey Jackson.

La o săptâmână după ce Natalie s-a născut, părinții au dus-o la un control oftalmologic. Ei voiau să se asigure că semnul din naștere nu îi afectează vederea fetiței. De asemenea, ei au dus-o pe micuță la dermatolog și la un specialist pentru un RMN.

Din cauza anomaliei, Natalie se confruntă cu o serie de riscuri, dar părinții ei au hotărât să nu o opereze pentru a scăpa de semnul din naștere, scrie Libertatea.

Te-ar putea interesa și: A devenit tată în mare secret!

În anul 2015, DJ Adrian Eftimie s-a cununat în secret cu Sabrina. Sâmbătă, artistul a postat pe o rețea de socializare o imagine emoționantă. A devenit tată pentru a doua oară. Vestea i-a bucurat pe cei care au aflat informația. Adrian și Sabrina au devenint acum părinții unei fetițe. Se va numi Ana Maria. Cei doi mai au împreună un băiețel.

Citește și: Cătălin Cazacu, dat de gol de Cătălin Botezatu! Ce face când crede că nimeni nu îl vede: „S-a întâmplat înaintea unei curse să ne lase acolo în grup…”

După ce au văzut postarea, prietenii și fanii DJ-ului au reacționat imediat. I-au transmis cele mai frumoase urări pentru fiica lui.

Adrian Eftimie s-a născut pe data de 17 mai 1978, în bucurești. De mic a fost pasionat de muzică. Cariera și-a început-o la 14 ani. La vârsta de 19 ani a realizat primul său show radio cu ajutorul unui prieten. În anul 2009, cunoscutul DJ a câștigat premiul The Best Romanian DJ. De atunci este unul dintre cei mai iubiți DJ.

loading...
Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply