15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

A văzut o fată în tren și s-a îndrăgostit de ea! A făcut un film pentru a o găsi. Ce a descoperit după câteva luni

0 Comments

Se spune că dragostea te poate lua pe nepregătite și niciodată nu știi când poți să o întâlnești pe acea persoană specială, de asemenea, nu poți ști nici locul.

Pentru un tânăr în vârstă de 29 de ani din Kolkata, India, acest lucru s-a întâmplat într-un tren, iar curând povestea lui de dragoste a ajuns și la nivel internațional. Acesta s-a îndrăgostit de o femeie pe care a văzut-o în luna iulie, pe 23 iulie, acesta s-a urcat în tren, iar privirea i s-a itnersectat cu o tânără care călătorea cu părinții săi.

Biswajit Podder din Behala se întorcea de la serviciu cu trenul, atunci când a fost de-a dreptul fascinant de aspectul tinerei. I s-a părut cea mai frumoasă femeie din lume. Când ea l-a surprins că o urmărește cu privirea, nu a părut să îi placă prea mult, așa că el a renunțat să o mai privească intens. Însă au coborât din tren împreună și au luat alt tren. Coincidența a făcut ca și acum să stea față în față în tren.

„În acest moment am schimbat priviri și am realizat că și ea se uita la mine”, a dezvăluit tânărul pentru Times of India.

„Am petrecut următoarele două ore schimbând priviri și, uneori, și zâmbete. Mi-am dat seama că sunt din din Konnagar, deși am auzit în conversația lor pomenindu-se și Bally de mai multe ori. În timp ce cobora la Konnagar, am făcut un gest să îi cer numărul de telefon. Și ea a făcut același semn că ar vrea să vorbim, dar era speriată de părinții săi. Apoi a încercat să șoptească numărul, însă nu am reușit să îmi dau seama când i-am cititi pe buze.

Așa s-a terminat întâlnirea celor doi. A fost suficient să creadă în dragoste la prima vedere. Zi de zi, acesta a început să încerce să o găsească. Cobora din primul tren, urca în următorul și cobora la stația la care a a coborât, purtând exact aceleași lucruri pentru a fi mai ușor de recunoscut de ea.

Mai mult decât atât, acesta a făcut și un filmuleț de șapte minute în care el și un prieten joacă rolul lui și al misteriosei fete. Cei doi spun povestea întâlnirii din tren și se termină în momentul în care el îi cere numărul de telefon. Filmulețul a fost postat pe YouTube, în speranța că ea îl va vedea. Regulat, acesta se uită în secțiunea de comnetarii pentru a vedea dacă ea i-a scris.

De asemenea, acesta a făcut 4000 de pliante pentru ca ea să îl recunoască mai ușor. Le-a întins pe o distanță de șase kilometri.

„Familia și prietenii cred că am luat-o razna. Știu că este ceva neobișnuit, dar nu pot să mi-o scot din minte. Nu am intenția de a o insulta ori să intre ea în bucluc din cauza mea. Fac toate acestea ca ea să știe că încerc să o găsesc și că mă poate contacta dacă vrea”, a mai spus tânărul.

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply