15 49.0138 8.38624 1 0 4000 1 http://horoscop.teotrandafir.com 300 true

Uranus în Taur. Astrologul Minerva anunță schimbări majore

Uranus în Taur. Astrologul Minerva anunță schimbări majore
0 Comments

Uranus în Taur. Se anunță schimbări majore. Pe tabla de șah a Universului, în 2018, vor avea loc două mutări importante. Pe noi ne interesează cea de-a doua mutare. Cea de-a doua schimbare va aduce o notă de originalitate tuturor lucrurilor care se referă la valori, în sepcial cele financiare, fără însă a fi cheltuitori, ci în sensul că vom gândi de două ori înainte de a cheltui banii proprii, venitul intern ș.a.

Soluții care uimesc prin ingeniozitate și de aici neîncrederea cu care sunt privite și care nu își vor dovedi viabilitatea decât undeva în 2019. Acum 83 – 84 de ani când Uranus a mai fost aici, România a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă din istoria ei moderna, perioada interbelică.

Uranus în Taur. Cine este Uranus?

În mitologia greacă Ouranos (Uranus), stăpânul Universului, cu o sexualitate greu stăpânită, fecunda Tot şi Toate. Geea (Gaia) sau Pământul, soţia lui, năştea copiii unul după altul şi de toate felurile.

Printre aceştia s-au numărat şi Titanii. Pentru că o profeţie spunea că va fi detronat de unul dintre copiii săi, Ouranus i-a aruncat pe Titani în Tartar, temniţa subterană. Cel mai mic dintre copii, Saturn, evadează cu ajutorul mamei sale, Geea, care îi dă drept armă o seceră de aur, cu care Saturn îşi va castra tatăl.

Din sângele vărsat se vor naşte călăii destinului, celebrele Erinii, dar şi cea mai frumoasă femeie, care va prelua mai târziu atributele divine ale frumuseţii lumeşti devenind zeiţa frumuseţii, Afrodita (Venus), cu alte cuvinte, acţiunile noastre au o latură sentenţioasă şi reglatoare, dar şi una estetică.

Cronos a preluat puterea, şi-a eliberat fraţii şi a început să conducă lumea, în perioada pe care grecii au numit-o Epoca de Aur. Atunci, omenirea a trăit şi a muncit în linişte. Legea divină era respectată, nu a mai fost nevoie de războaie sau pedepse.

Cu toate acestea, Cronos se temea pentru poziţia sa. Căsătorit cu sora sa, Rhea, au început să i se nască şi lui copii, doar că el a găsit o soluţie mai ingenioasă de a scăpa de ei. Îi înghiţea. Pe cel de-al 12-le, pe Zeus, Rhea a reuşit să-l scape, dându-i lui Cronos să înghită un bolovan înfăşurat în scutece.

Apoi a luat copilul şi l-a dus într-o peşteră din insula Creta şi l-a lăsat în grija caprei Amalteea. A rugat nimfele şi satirii să cânte şi să dănţuiască în preajma peşterii, ca să nu se audă plânsul sau gânguritul de copil. Zeus a crescut şi a pornit lupta împotriva tatălui său, în ideea generoasă şi umanitară că îşi va elibera fraţii, ceea ce s-a şi întâmplat într-un final. Cronos a fost întemniţat în locul de unde îl scăpase mama lui, în Tartar.

CITEȘTE ȘI: Minerva, despre Nodurile Lunare. Ce sunt și cum îți afectează zodia

Morala poveştii este că ceea ce urcă, la un momendat va începe să şi coboare, vechiul va fi detronat de altceva, mai nou, mai revoluţionar, mai avangardist. Dar ajută să ne mişcăm în direcţia cea bună. O perioadă de înflorire va fi urmată de una de decădere. Fiul urmează Tatălui.

Un semn care îl liniștește

La mijlocul lunii mai, mai precis în noaptea de 15 spre 16 mai, Uranus conjunct cu Mercur va intra în Taur pentru o perioadă de șapte ani. Este un tranzit care va dura până în 2025. Taurul va aduce o anumită stabilitate acestei planete radicale, deoarece natura ​​pământească, de semn fix, a Taurului va diminua din ereziile și evenimentele neașteptate pe care le provoacă Uranus.

În timpul acestui tranzit, ne puteți aștepta să vedem schimbări ale fluxurilui financiar. Sistemul monetar va deveni, probabil, mai stabil. Asta deoarece băncile și monedele virtuale dirijează schimbarea spre un sistem mai echitabil, în beneficiul omului de pe stradă și a persoanelor dezavantajate.

Cum ciclul uranian durează aproximativ 84 de ani, puțini vor experimenta acest tranzit de două ori în viață. El va afecta în mod deosebit nativii Taur dar și pe cei care au planete în primele grade din Fecioară, Scorpion și Vărsător.

Odată cu intrarea lui Uranus în Taur, avem ultima planetă lentă care își va încheia anul acesta trecerea prin alte elemente decât cel material, alăturându-se lui Pluto și Saturn care sunt în semne de pământ, iar Neptun și Jupiter în semne de apă.

Ne aflăm, din punct de vedere spiritual, pe punctul de a deveni propriul nostru guru prin stăpânirea conştientă a conceptelor spirituale care ţin de sinele nostru superior. Când ne aliniem cu reprezentările cele mai înalte ale lui Neptun, suntem convinşi că atingem iluminarea. Pentru a ajunge acolo, trebuie să renunțăm la dependențe și la modurile de evaziune psiho-socială, fapt deloc ușor în societățile care promovează mesajul subliminal și folosește religia ca instrument de manipulare și de control.

Uranus și revoltele

Răzvrătitul Uranus este o planetă a revoltei împotriva manipulării și a controlului, în special asupra grupurilor mari sau a unei comunități. Uranus este, în multe feluri, factorul egalizator, dar este şi planeta comunismului, ca noţiune generală, şi doar prin faptul că promovează detașat egalitarismul şi umanitarismul.

La urma urmei, Uranus este stăpânul semnului Vărsător, un semn de aer, detașat și analitic, care numără printre nativii săi cele mai multe genii, revoluționari și inovatori. Iar când vorbim despre era Vărsătorului, trebuie să luăm în considerare planeta Uranus.

Uranus, în calitate de octavă superioară a lui Mercur, aduce în prim plan ideea de egalitate, de justiție, de efort umanitar, cooperarea, comerțul cinstit, la orice nivel, distribuirea echitabilă a produselor alimentare, drepturile omului, drepturile animalelor precum și inovațiile care creează o societate a viitorului.

Uranus nu favorizează elita, el își va concentra acţiunile în proproţie de 99 % asupra păturilor sociale care suferă de pe urma exploatării sau a pauperităţii din principiu. Prin Mercur, octava sa inferioara, legătura cu Uranus se face prin în rebeliune, prin proteste violente, revolte, răsturnarea regimului doar pentru a-l înlocui cu unul mai rău, tot dictatorial dar cu o ideologie diferită și asta pentru că Mercur şi Uranus nu văd individualitatea ci colectivitatea.

Pentru Uranus, drepturile individuale sunt mai puțin importante. Pentru el primează drepturile de grup. Și, de exemplu, cu Uranus în Berbec, semnul în care se află în prezent, am văzut partea sa secantă, nemiloasă.

O creştere, în cascadă, a incidentelor violente, un instinct de dominaţie agresiv, călcarea în picioare a tuturor valorilor morale şi sociale – invazii, lupte pentru putere, atacuri fără precedent la adresa democraţiei, spirit de haită, crime, violuri, accidente teribile dar mai ales atacuri teroriste.

Nimic nu este mai de temut într-un război, fie el şi ideologic, decât să nu îţi cunoşti duşmanul. Oameni pe care îi ştiam sănătoşi, plini de viaţă, dispar în accidente sau suferă accidente cu un anumit grad de mutilare, brusc se îmbolnăvesc sau descoperă că suferă de maladii cu o finalitate ireversibilă şi rapidă.

De la nivelul subconştinetului colectiv, la refuzul de a ne maturiza, de la nesocotinţa faptului că orice acţiune are şi consecinţe la indulgenţa fără acoperire faţă de ceilalţi dar şi faţă de sine, de la distrugerea şi autodistrugerea care pot merge la anihilare, de la tot ce necesită schimbare exterioară la inspiraţie şi creativitate, frustrările şi neîmplinirile, dorinţele şi iluziile noastre, toate vor fi supuse acum unui acut proces de examinare.

Putem ilustra imaginea a ceea ce am spus prin schimbările climatice la care este supusă Terra, puterea nucleară, armele nucleare, cercetarea ştiinţifică dusă dincolo de limita eticului (vezi clonarea sau acţiunile de inginerie genetică din laboratoarele Biohazard), reglarea conturilor politic precum şi efectele pe termen lung ale agresiunilor de tot felul.

La nivel individual, acest tablou poate fi întregit de curajul de a merge mai departe indiferent de piedicile pe care le întâlnim şi să demascăm acţiunile care alterează specia umană, chiar şi atunci când nu anticipăm rezultatele acţiunilor noastre, pentru că dacă nu facem nimic ca să ne apărăm specia, întrebarea poate fi, oare mâine vom mai exista? Iluzia controlului nu este o opţiune universal valabilă.

Previous
Next

0 Comments

Leave a Reply